Sustenabilitate

Prevenim risipa alimentară

Gestionarea responsabilă a risipei alimentare este una dintre prioritățile noastre de top. Ne concentrăm pe un management eficient al stocurilor de alimente și implementăm măsuri operaționale pentru diminuarea produselor care ajung să fie irosite. Totodată, suntem conștienți că risipa alimentară reprezintă o provocare la nivel global și sprijinim comunitățile defavorizate sau subdezvoltate, care se confruntă cu nevoi acute de alimente. redirecționand alimente către ONG-uri, prin sponsorizare, astfel încât acestea să fie folosite de persoane vulnerabile sau pentru hrana animalelor fără stăpân. În eforturile noastre, ne asigurăm că alimentele ajung către cei care au cu adevărat nevoie, aducând astfel o contribuție pozitivă în viețile lor.

De asemenea, alimentele cu termen scurt de expirare sau rămase nevândute sunt direcționate pentru susținerea animalelor din centrele speciale, care au ca scop protecția animalelor fară stăpân. Implicarea noastră în acest proces implică și asigurarea transportului necesar până la sediul adăposturilor de animale partenere.

Chiar daca rețeaua de magazine se extinde anual, și în 2025 am redus cantitatea de alimente irosite, care au ajuns la groapa de gunoi, cu 1.562 tone, comparativ cu anul anterior, prin acțiuni de prevenție în magazine, prin sponsorizări cu alimente care se apropie de termenul de expirare, dar și prin acțiuni de valorificare a deșeurilor alimentare. 

Aceste demersuri implică o monitorizare constantă a cantităților de alimente din toate categoriile (inclusiv bake-off, lactate, produse din carne, etc.), astfel încât să prevenim risipa și să identificăm soluții eficiente pentru valorificarea acestor alimente în beneficiul comunităților și al mediului înconjurător. Astfel, contribuim nu doar la creșterea nivelului de trai în comunități, dar și la reducerea risipei, susținând o abordare responsabilă și sustenabilă în gestionarea resurselor alimentare.

 

În ceea ce privește prevenirea risipei alimentare prin operațiunile noastre, în ultimii ani am implementat o serie de măsuri care au avut o contribuție importantă la diminuarea cantității de alimente risipite, printre care:

  • optimizarea sotimentatiei și a comenzilor, cu precădere in departamentele fresh;
  • eficientizarea programului de coacere pentru patiserie;
  • mai multe promoții și praguri de vânzare accelerata: 20%, 50% și 90% discount;
  • eficientizare baxare pentru anumite produse;
  • implementare tehnologie Dry-Mist pentru zona de fructe și legume în 16 magazine, pentru păstrarea îndelungată a prospețimii produselor ușor perisabile;
  • sisteme de optimizare comenzi;
  • campania din magazine “Ajută-ne să reducem risipa”, prin care punem la dispoziția clienților săculețe reutilizabile cu diferite sortimente de fructe și legume mai puțin arătoase, dar bune de consum și bune la gust, la un preț accesibil;

 

De asemenea, din 2024, valorificăm deșeurile biodegradabile prin trimiterea acestora către o stație de biogas autorizată. Ca urmare a implementării acestui proiect, am redus semnificativ cantitatea de deșeuri menajere transportate și depozitate prin operatori de salubritate în scop de eliminare la gropile ecologice,


Nu în ultimul rand, am susținut lansarea a două cantine sociale din București:

-             din 2019, susținem Cantina Sociala Parohia Costeasca din București, sector 1, pentru persoanele cu venituri mici. Este prima cantină socială sprijinită de Mega Image, atât cu sponsorizare pentru utilarea acesteia, cât și cu produse de bază pentru pregătirea preparatelor. Cantina oferă o masă caldă zilnic pentru aproximativ 100 de persoane fără posibilități materiale.

-             la finalul anului 2021, a fost inaugurată o nouă cantină socială dedicată copiilor din familii defavorizate, aflați în sprijinul Centrului Social Comunitar Ferentari din sectorul 5 al capitalei, unde acești copii pot servi mese calde gratuit, zilnic. Cu o capacitate de 60 de locuri, cantina a fost ridicată de la zero în urma unei investiții Mega Image de peste 200.000 de euro, care acoperă construcția și utilarea acesteia.

Acestea sunt o parte dintre inițiativele și eforturile Mega Image de reducere a risipei alimentare, fiind prima companie din România care a obținut certificarea Bureau Veritas pentru managamentul risipei alimentare, încă din 2023.

DONARE DE ALIMENTE 

Sprijinul nostru cu alimente bune de consum are un dublu impact benefic asupra comunităților și asupra eforturilor de reducere a risipei alimentare. În toate magazinele Mega Image din țară, la finalul anului 2022, am implementat un proiect special în parteneriat cu asociații locale, prin intermediul căruia donăm produse aproape de termenul de expirare. Acest proces implică monitorizarea constantă a cantităților de alimente din toate categoriile (inclusiv bake-off, lactate, produse din carne, etc.), astfel încât să prevenim risipa și să identificăm soluții eficiente pentru valorificarea acestor alimente în beneficiul comunităților și al mediului înconjurător. Astfel, contribuim nu doar la creșterea nivelului de trai în comunități, dar și la reducerea risipei, susținând o abordare responsabilă și sustenabilă în gestionarea resurselor alimentare.

De asemenea, am extins acest demers și către ONG-uri care au ca scop protecția animalelor, astfel că alimentele cu termen scurt de expirare sau rămase nevândute sunt direcționate pentru susținerea animalelor din centrele speciale. Toate aceste donații au contribuit la o scădere a cantității totale de alimente care ajung să fie risipite. Implicarea noastră în acest proces s-a dxtins prin asigurarea transportului necesar până la sediul adăposturilor de animale partenere.

Mega Image direcționează alimente zilnic către beneficiarii ONG-urilor partenere, dar și către cantine sociale, comunități în nevoie, asociații și adăposturi pentru animale. În 2022, Mega Image a accelerat susținerea comunităților în nevoie cu alimente, din toate magazinele și depozitele Mega Image, însumând 1.757 tone de alimente care au hrănit zeci de mii de beneficiari și animale fară stăpân, cantități în creștere cu 87% față de anul precedent.

CANTINE SOCIALE

Din 2019, susținem Cantina Sociala Parohia Costeasca din București, sector 1, pentru persoanele cu venituri mici. Este prima cantină socială sprijinită de Mega Image, atât cu sponsorizare pentru utilarea acesteia, cât și cu produse de bază pentru pregătirea preparatelor. Cantina poate oferi o masă caldă zilnic pentru aproximativ 100 de persoane fără posibilități materiale.

De asemenea, la finalul anului 2021, a fost inaugurată o nouă cantină socială dedicată copiilor din familii defavorizate, aflați în sprijinul Centrului Social Comunitar Ferentari din sectorul 5 al capitalei, unde acești copii pot servi mese calde gratuit, zilnic. Cu o capacitate de 60 de locuri, cantina a fost ridicată de la zero în urma unei investiții Mega Image de peste 200.000 de euro, care acoperă construcția și utilarea acesteia.