Sari peste
Mega image logo

Buna,

Contul meu
0

Comanda acum si ai LIVRARE GRATUITA, la achizitii peste 50 lei cu livrare in 2 ore si peste 250 lei cu livrare a doua zi!

InspiratieIdei pentru tineTotul despre dovleac: cum il consumam, ce beneficii are pentru sanatate si 7 idei de retete practice
Inspiratie

Totul despre dovleac: cum il consumam, ce beneficii are pentru sanatate si 7 idei de retete practice

Dovleacul este un aliment specific toamnei, fiind indragit pentru gustul sau dulce si pentru ca poate fi folosit in bucatarie pentru prepararea diferitelor mancaruri delicioase. Insa, pe langa aceste calitati, dovleacul este si o sursa bogata de vitamine si substante nutritive benefice pentru sanatate.
 
  • Informatii generale despre dovleac - origine, soiuri, valori nutritionale
  • Care sunt beneficiile consumului de dovleac pentru sanatate
  • Cum poti consuma dovleacul - tipuri de produse obtinute din dovleac
  • Retete cu dovleac pe care trebuie sa le incerci

Informatii generale despre dovleac - origine, soiuri, valori nutritionale

Dovleacul este originar din America de Sud si a fost introdus in Europa la sfarsitul secolului al XVI-lea, iar prima reteta de placinta cu dovleac se spune ca ar fi aparut in perioada anilor 1621-1692, in America de Nord.
 
La noi in tara exista mai multe soiuri de dovleac, clasice sau hibride, cu sau fara seminte, fiecare avand anumite intrebuintari. In functie de soi, acestia pot fi folositi pentru prepararea mancarurilor, fiind comestibili, pentru samanta sau cu rol decorativ.
 
Principalele soiuri comestibile de dovleac sunt:
  • Dovleac placintar, cu forma lunguiata si gust dulce, ideal pentru placinte sau deserturi. Dovleacul placintar este cel mai popular soi care este cultivat in Romania.
  • Dovleacul american are forma rotunda, turtita la capete si este des intalnit peste Ocean, fiind folosit pentru sarbatoarea de Halloween. Si acest soi este comestibil, fiind potrivit pentru supe, placinte sau alte preparate.
 
Celelalte soiuri de dovleac sunt cei folositi pentru seminte (dovleacul Atlantic Giant, dovleacul Styrian) si soiurile de dovleci decorativi (Turk Turban, Crown of Thorns sau „Coroana de tepi”, Lagenaria Dipper).
Dovleacul este o leguma bogata in vitamine si minerale. In 100 de grame se gasesc 9 mg de vitamina C, 1,06 mg de vitamina E si 7.384 UI de vitamina A. In cantitati ridicate se gasesc si potasiul, mai exact 200 de mg la 100 de grame de dovleac, si betacarotenul, care nu doar ca ii ofera culoarea portocalie, ci este si un antioxidant puternic.
 
Dovleacul mai contine saruri minerale (fosfor, calciu, cupru), antioxidanti, fibre, proteine, calciu, magneziu, acid pantotenic si triptofan, tiamina, piridoxina si niacina. In acelasi timp, semintele de dovleac sunt o sursa bogata de magneziu.

Care sunt beneficiile consumului de dovleac pentru sanatate

Datorita continutul bogat in vitamine si minerale, dovleacul joaca un rol important in mentinerea sanatatii. Iata care sunt cateva dintre beneficiile dovleacului:
  • Regleaza tensiunea arteriala - consumul de dovleac este benefic pentru sanatatea inimii, iar datorita continutului ridicat de potasiu, poate fi de ajutor in tratarea hipertensiunii.
  • Reduce riscul de aparitie a diabetului - semintele si pulpa dovleacului contin substante care ajuta la absorbtia glucozei in tesuturi si la mentinerea acesteia la un nivel optim si poate fi de ajutor in prevenirea aparitiei diabetului de tip 2.
  • Intareste sistemul imunitar - dovleacul contine o cantitate ridicata de vitamina C si betacaroten, ambele fiind benefice pentru intarirea sistemului imunitar. Odata ajuns in organism, betacarotenul este transformat in vitamina A, care declanseaza productia de leucocite, celulelele albe din sange care lupta cu infectiile.
  • Ajuta la imbunatatirea vederii - betacarotenul ajuta la mentinerea unei bune vederi pe masura ce imbatranim si reduce riscul de aparitie a cataractei, una dintre principalele cauze care duc la pierderea vederii. Totodata, vitaminele C si E ajuta la prevenirea radicalilor liberi care pot afecta celulele ochiului.
  • Stimuleaza pierderea in greutate - dovleacul are un continut scazut de calorii (sub 50 de calorii pentru 245 de grame) si este o sursa bogata de fibre, care sporesc senzatia de satietate, fiind de mare ajutor in curele de slabire.
  • Previne aparitia bolilor cardiovasculare - continutul ridicat de potasiu, vitamina C si fibre din dovleac ajuta la mentinerea sanatatii inimii si scad riscul de aparitie a accidentului vascular cerebral.
  • Tine colesterolul sub control - dovleacul este bogat in antioxidanti care ajuta la reglarea colesterolului si previne oxidarea  colesterolui rau (LDL).
  • Protejeaza pielea - vitamina C ajuta la producerea de colagen, o proteine esentiala pentru o piele sanatoasa. Totodata vitamina C, luteina si antioxidantii protejeaza pielea de actiunea  nociva a razelor ultraviolete.
  • Mentine sanatatea aparatului urinar - semintele de dovleac ajuta la ameliorarea simptomelor asociate prostatei si imbunatatesc functiile aparatului urinar.
  • Imbunatateste calitatea somnului - semintele de dovleac au un continut bogat de magneziu care ajuta la imbunatatirea somnului.
  • Ajuta digestia - datorita continutului ridicat de fibre, dovleacul este benefic pentru imbunatatirea digestiei si poate ajuta in combaterea constipatiei.

Cum poti consuma dovleacul - tipuri de produse obtinute din dovleac

Dovleacul este un aliment versatil care poate fi folosit pentru prepararea diferitelor retete de mancaruri si care poate fi consumat ca atare, copt, fiert sau ca bautura proaspata. In afara de pulpa, poti fi consumate si semintele de dovleac, care pot fi procesate pentru a obtine ulei.

Uleiul de dovleac

Uleiul de dovleac este obtinut prin presarea la rece a semintelor de dovleac, fiind bogat in vitamine, agenti antiinflamatori, acid linoleic si oleic. Consumul de ulei de dovleac are numeroase beneficii pentru sanatate, datorita continutului ridicat de zinc, antioxidanti si magneziu. Printre aceste beneficii se numara mentinerea sanatatii inimii si a tractului urinar, dar si reducerea inflamatiilor.
 
Uleiul de dovleac poate fi consumat in salate, ca dressing, in supe crema, ca ingredient pentru sosuri sau pentru prepararea legumelor la cuptor.

Semintele de dovleac

Semintele de dovleac contin o cantitate ridicata de magneziu. Mai exact, in 100 de grame de seminte de dovleac se regasesc 262 mg de magneziu, un mineral esential pentru sanatatea organismului.
 
Acestea pot fi consumate atat prajite, insa semintele de dovleac crude sunt mai sanatoase si au un aport ridicat de vitaminte si minerale. Le poti adauga atat in salate, cat si in alte mancaruri.

Sucul de dovleac

Sucul de dovleac este obtinut din pulpa de dovleac, avand un continut bogat de vitamina D, fier, fosfor si cupru. Sucul poate fi obtinut cu usurinta in casa si poate fi consumat ca atare sau poate fi folosit chiar si pentru prepararea prajiturilor. Sucul de dovleac este folosit si ca ingredient activ in produsele farmaceutice.
 
Pentru prepararea sucului ai nevoie de un dovleac placintar, pe care sa il cureti apoi de coaja si sa il tai in bucatele. Pune bucatile de dovleac intr-un storcator de fructe si adauga cateva lingurite de miere ca sa il indulcesti. Dupa gust, poti sa adaugi nucsoara, scortisoara sau ghimbir.

Contraindicatiile consumului de dovleac in cantitati mari

Dovleacul este considerat un aliment sanatos, insa consumul in cantitati ridicate poate duce la aparitia balonarii si a durerilor de stomac. De aceea, consumul de dovleac crud sau in cantitati ridicate este contraindicat persoanelor care sufera de gastrita, ulcer gastric, care au o productie redusa de acid gastric sau care au episoade acute ale bolilor cronice de stomac.

Retete cu dovleac pe care trebuie sa le incerci

Supa crema de dovleac


Ingrediente:
  • 3-4 linguri ulei de masline
  • 1 kg dovleac placintar
  • 3,5 litri apa
  • 2 cepe
  • 2 catei de usturoi
  • 2 morcovi
  • 200 g telina
  • sare, piper
Mod de preparare:
 
  • Toaca marunt ceapa, morcovii, telina si apoi taie usturoiul felii.
  • Curata coaja dovleacului si apoi taie-l in bucatele, indepartand semintele.
  • Pune toate legumele intr-o oala, adauga apa, sarea, piperul si uleiul de masline si lasa sa fiarba pana se inmoaie legumele.
  • Dupa ce legumele s-au inmuiat, foloseste blenderul ca sa faci crema.
  • Amesteca separat trei linguri de smantana cu putina supa crema din oala, toarna amestecul inapoi in oala si mai lasa la fiert, la foc mic, inca zece minute.
  • Poti sa servesti supa de dovleac alaturi de bacon, cateva frunze de busuioc si crutoane.

Dovleac copt

Ingrediente:
  • un dovleac placintar
  • sare
  • ulei de masline
  • scortisoara sau nucsoara, dupa gust
Mod de preparare:
  • Spala dovleacul si apoi taie-l felii, pe jumatate sau cubulete si indeparteaza semintele.
  • Tapeteaza o tava cu hartie de copt si asaza feliile de dovleac in tava.
  • Presara putin ulei, sare si scortisoara/nucsoara.
  • Introdu tava in cuptor si lasa dovleacul la copt timp de 40-45 de minute, la foc mediu.

Risotto cu dovleac si gorgonzola

Ingrediente:
  • 60 g unt
  • o ceapa mica tocata foarte fin
  • 200 g dovleac, taiat cuburi mici
  • 300 g orez
  • 1,5 litri supa de pui
  • 70 g gorgonzola
  • 70 g parmezan
  • 70 g prosciutto
  • sare si piper
Mod de preparare:
 
  • Topeste jumatate din cantitatea de unt intr-o cratita incapatoare, adauga ceapa si las-o sa se caleasca pana cand devine sticloasa.
  • Adauga dovleacul si orezul si caleste-le impreuna pana cand orezul devine sticlos.
  • Adauga treptat supa de pui, pe masura ce orezul fierbe si supa scade. Lasa la fiert timp de 17-18 minute si ai grija sa amesteci orezul ca sa nu se lipeasca de cratita.
  • Cand orezul e fiert, dar ramane al dente, adica boabele sunt putin tari la mijloc, trage cratita de pe foc si adauga restul cantitatii de unt, parmezanul si gorgonzola si amesteca pana cand se topesc.
  • Cand e gata, lasa risotto sa se odihneasca un minut si apoi asaza-l in farfurie.
  • Garniseste cu felii de prosciutto si frunze de rucola sau spanac.

Piure de dovleac copt

Ingrediente:
  • un dovleac placintar, aproximativ 1,5 kg
  • sare
Mod de preparare:
  • Taie dovleacul in jumatate si curata semintele.
  • Asaza cele doua jumatati pe o tava tapetata cu hartie de copt si lasa-le la cuptor timp de 60-70 de minute, la o temperatura de 200 grade Celsius.
  • Dupa ce s-a racit putin dovleacul, curata coaja si taie-l in bucati mici. Pune apoi bucatile de dovleac in robotul de bucatarie, adauga un praf de sare si amesteca pana cand devine cremos. Poti folosi si zdrobitorul de cartofi.

Briose cu dovleac copt

Ingrediente:
  • 250 g faina
  • 250 g piure de dovleac (vezi reteta anterioara)
  • 2 oua mari
  • 100 g zahar brun
  • 120 ml ulei
  • 80 ml lapte
  • o lingurita praf de copt
  • o lingurita bicarbonat de sodiu
  • o lingura scortisoara
  • ½ lingurita sare
  • ¼ lingurita nucsoara proaspat macinata
  • ¼ lingurita cuisoare macinate
  • o lingurita esenta de vanilie
Mod de preparare:
  • Pune intr-un bol faina, bicarbonatul de sodiu, praful de copt, sarea, scortisoara, cuisoarele si nucsoara. Separat, amesteca ouale, pe care le bati ca pentru omleta, piureul de dovleac, uleiul, laptele si esenta de vanilie. Adauga apoi amestecul de faina.
  • Dupa ce e gata compozitia, tapeteaza tava pentru briose si hartiute de copt, pe care le vei umple apoi pe jumatate.
  • Da tava la cuptorul incins la 180 de grade Celsius, timp de 12-15 minute sau pana cand briosele au crescut si s-au rumenit.

Placinta de dovleac

Ingrediente:
  • 1 kg dovleac ras
  • 100 g unt
  • 125 g zahar
  • 400 g foi de placinta
  • 100 g unt
  • vanilie si scortisoara macinata
Mod de preparare:
  • Curata dovleacul de coaja si da-l prin razatoare. Amesteca apoi dovleacul ras cu zahar si 60 g de unt si pune compozitia intr-o cratita incapatoare, la foc mic.
  • Caleste dovleacul timp de 15 minute, stinge focul si lasa sa se raceasca.
  • Topeste restul de unt si lasa-l sa se raceasca. Intinde o foaie de placinta pe o tava tapetata cu hartie de copt si unge cu unt topit pe toata suprafata. Repeta procesul pana cand adaugi trei foi de placinta.
  • Adauga apoi jumatate din compozitia de dovleac peste foi , pliaza capetele si formeaza un rulou. Fa apoi si cel de-al doilea rulou.
  • Unge rulourile de placinta cu unt si da tava la cuptorul incins la 180 de grade Celsius, timp de 30-35 de minute.

Placinta americana cu dovleac

Ingrediente pentru aluat:
  • 300 g faina
  • 150 g unt rece
  • 3-4 linguri apa rece
  • 1 ou
  • un praf de sare
  •  
Ingrediente pentru umplutura:
  • 1 kg dovleac placintar
  • 200 ml smantana pentru frisca
  • 200 g zahar brun
  • 80 g smantana acra
  • 3 oua
  • 1 lingurita scortisoara macinata
Mod de preparare:
  • Intr-un bol incapator amesteca faina, cubuletele de unt si sarea si apoi amesteca cu varful degetelor ca sa incorporezi untul in faina. Cand amestecul are textura pesmetului, adauga oul si incorporeaza-l in aluat. Adauga apoi cate putin din apa rece si framanta pana cand aluatul devine omogen si moale.
  • Scoate aluatul din bol, inveleste-l intr-o folie de plastic si lasa-l la frigider pana cand pregatesti umplutura.
  • Taie dovleacul si pune-l la cuptor ca sa se coaca. Cand e gata, paseaza dovleacul copt cu un zdrobitor pentru cartofi, pana are consistenta unui piure. Adauga apoi treptat zaharul, ouale, smantana pentru frisca, smantana acra si scortisoara si amesteca bine.
  • Presara aluatul cu faina pe ambele parti si intinde-l bine, intr-o foaie subtire, pe care o vei pune in tava de copt. Indeparteaza excesul de aluat de pe marginea tavii. Adauga la final umplutura de dovleac.
  • Introdu tava in cuptorul incalzit la 150 de grade Celsius, timp de 40-50 de minute.
 
Bibliografie
 
  1. Anti-Diabetic Effects of Pumpkin and Its Components, Trigonelline and Nicotinic Acid, on Goto-Kakizaki Rats (Orie Yoshinari, Hideyo Sato, Kiharu Igarashi) - https://www.jstage.jst.go.jp/article/bbb/73/5/73_80805/_article
  2. Associations between dietary salt, potassium and blood pressure in South African adults: WHO SAGE Wave 2 Salt & Tobacco - https://www.nmcd-journal.com/article/S0939-4753(17)30138-2/fulltex
  3. Association of vitamin A and β-carotene with risk for age-related cataract: a meta-analysis - https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25194611
  4. Effects of Dietary Fiber Extracted from Pumpkin (Cucurbita maxima Duch.) on the Physico-Chemical and Sensory Characteristics of Reduced-Fat Frankfurters - https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4942545/
  5. Meta-Analysis of Potassium Intake and the Risk of Stroke - https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5121516/
  6. Synergistic effects of phenolics and carotenoids on human low-density lipoprotein oxidation - https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17639513
  7. The Roles of Vitamin C in Skin Health - https://www.mdpi.com/2072-6643/9/8/866
  8. Skin photoaging and the role of antioxidants in its prevention - https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/pmid/24159392/
  9. Pumpkin Seed Oil Extracted From Cucurbita maxima Improves Urinary Disorder in Human Overactive Bladder - https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4032845/
  10. Magnesium involvement in sleep: genetic and nutritional models - https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11777170
  11. The antioxidant effects of pumpkin seed oil on subacute aflatoxin poisoning in mice - https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/24591108