Sari peste
Mega image logo

Buna,

Contul meu
0

Comanda acum si ai LIVRARE GRATUITA, la achizitii peste 50 lei cu livrare in 2 ore si peste 250 lei cu livrare a doua zi!

InspiratieIdei pentru tineArdei gras: Retete, beneficii, valori nutritionale
Inspiratie

Gulia: beneficii, metode de utilizare, cele mai gustoase retete de gulii

Gulia este una dintre legumele folosite frecvent primavara. Este bogata in vitamina C si fibre, usor de gatit si poate fi folosita in retete dintre cele mai variate. Descopera cum se prepara gulia, cateva retete cu gulie, principalele tipuri de gulie, proprietatile si beneficiile guliei, precum si cateva aspecte care tin de istoria, alegerea unei gulii coapte si pastrarea sa.

 

 

  •  Cum se prepara gulia
  • Mod de utilizare a guliei
  • Retete cu gulii
  • Tipuri de gulie
  • Proprietatile guliei
  • Despre gulie

Cum se prepara gulia

Gulia are aplicatii variate si poate fi consumata ca atare, dar si ca parte a unor retete. Iata cateva dintre principalele moduri de a prepara o gulie:

  • Salate - cu nuci, mere, portocale, morcovi, chiar si cu mustar sau maioneza;
  • Piure;
  • Prajita similar cartofilor;
  • Glazurata cu un amestec de unt, zahar si condimente (de exemplu, tarhon);
  • Gratinata cu alte legume, mai ales cu anghinare;
  • Supe sau creme - alaturi de legume precum cartofi, telina, morcov, napi, praz, piure de rosii, verdeturi (marar, patrunjel etc.);
  • Gulii umplute cu legume sau carne;
  • La gratar, pe tepuse de frigarui.

👉 Vrei sa pregatesti mancaruri sanatoase cu gulie, cartofi sau nap? Alege legume proaspete de la Mega Image pentru o varietate mare de produse la preturi avantajoase.

Mod de utilizare a guliei

Guliile taiate cubulete sau felii se gatesc mai repede mai ales sub forma de sote, ciorbe sau mancaruri de legume si/sau carne. De asemenea, bulbul guliei are o textura usor crocanta si ofera o aroma interesanta in salate. Afla mai jos cum pot fi folosite frunzele de gulie si cum poti depozita gulii pentru iarna.

Frunze de gulie

Multa lume se intreaba daca frunzele de gulie se consuma. Ei bine, toate partile dintr-o gulie se pot manca, inclusiv tulpina si frunzele care au un continut bogat de nutrienti. In special, frunzele de gulie sunt moi si aromate daca sunt culese primavara. Ca gust, se aseamana cu varza clasica sau cu varza kale, insa au o aroma mai putin intensa.

In mod ideal, daca alegi sa consumi frunze de gulie, acestea ar trebui mancate cat mai aproape de recoltare. Daca nu ai in plan sa le consumi imediat, le poti pune la frigider.

Taie cu grija frunzele de pe tulpina si incearca sa eviti vatamarea bulbului. Infasoara frunzele in hartie de bucatarie, apoi pune-le intr-o punga de plastic. Rezista bine la frigider, in stare naturala, pana la trei zile. Daca alegi sa le depozitezi intr-o punga de tip ziplock (cu fermoar) vor rezista pana la 4-5 zile.

Gulii pentru iarna

Daca ai gustat gulii si nu te mai poti satura de ele, poti alege sa le depozitezi pentru iarna. Iata cateva tehnici pentru a pastra guliile ca noi peste iarna.

Gulii la congelator

Cea mai simpla modalitate de a conserva gulii pentru iarna este sa le congelezi. Iata o tehnica simpla de congelare:

  • Spala bine tulpinile de gulie, sterge-le cu un prosop de bucatarie;
  • Taie-le in cubulete;
  • Intinde-le pe o tava in care ai pus hartie de copt;
  • Pune tava la congelator aproximativ o ora pana cand gulile au inghetat usor la suprafata;
  • Scoate tava de la congelator;
  • Pune guliile in pungute, aproximativ 0,5 kg in fiecare, suficient cat pentru o mancare;
  • Leaga pungile, eticheteaza-le si pune-le la congelator.

Gulii murate

O alta modalitate de a pastra guliile mai mult timp este prin murare. In acest sens, pentru 3 kg de gulii vei avea nevoie de 0,5 kg de sare, 4 catei de usturoi, boabe de piper, boabe de mustar si apa. Iata cum se mureaza guliile:

  • Spala bine guliile;
  • Taie-le in patru;
  • Pune-le intr-o oala incapatoare;
  • Cand apa incepe sa fiarba adauga sarea;
  • Asaza in borcane bucati de gulii, catei de usturoi, mustar si piper;
  • La final toarna apa sarata pentru a acoperi legumele;
  • Pune capacul si sterilizeaza borcanele la cuptor;
  • Se pot pastra in camara, iar guliile murate pot fi mancate alaturi de fripturi sau alte mancaruri pe baza de carne.

Gulii la beci

Guliile pot fi depozitate si la beci daca dispui de un astfel de spatiu. Alege o zona racoroasa cu nisip uscat.

Pune tulpinile de gulie in nisip. Astfel, pot fi pastrate 2-3 luni sau chiar mai mult. Este indicat sa le verifici din cand in cand pentru a te asigura ca inca sunt bune.

Retete cu gulii

Poti folosi gulii in tot felul de preparate de la ciorbe si supe-crema la tocane de legume, pregatite la cuptor, la gratar etc. Iata cateva retete de gulie delicioase.

Mancare de gulii cu smantana

Mancarea de caralaba (numele popular) cu smantana este una dintre cele mai bune retete cu gulie. Iata care sunt ingredientele de care ai nevoie si pasii de urmat pentru a pregati mancare de gulii cu smantana.

Ingrediente:

  • 500 g de gulii fragede, aproximativ 4 bucati;
  • 2 cepe verzi sau o ceapa uscata medie;
  • 50 g unt;
  • Ulei de floarea-soarelui;
  • Sare si piper, dupa gust;
  • 150 g de smantana;
  • 1-2 lingurite de suc de lamaie, dupa gust;
  • 1 lingura de faina;
  • 100 ml lapte de la frigider;
  • O legatura de marar tocata.

Pasi:

  1. Spala guliile si curata-le de coaja;
  2. Toaca ceapa si mararul;
  3. Taie guliile in cubulete;
  4. Pune untul si uleiul intr-o cratita, pe foc mediu;
  5. Adauga ceapa si las-o sa se caleasca;
  6. Dupa 2 minute pune guliile si amesteca bine;
  7. Pune putina sare si piper;
  8. Acopera cratita cu un capac si da focul la mic;
  9. Adauga 200 ml de apa calda si lasa pe foc 5-6 minute. Ridica usor capacul;
  10. Separat, amesteca intr-un bol laptele rece cu o lingura de faina;
  11. Adauga smantana si mararul si mai amesteca putin;
  12. Adauga amestecul de smantana peste mancarea de gulii si amesteca;
  13. Mai lasa pe foc 2-3 minute pentru a se gati si faina;
  14. Gusta pentru a vedea daca este nevoie de lamaie. Daca mancarea e prea dulceaga adauga, dupa preferinte, 1-2 lingurite de lamaie.

👉 Laptele este esential pentru a pregati gulie cu smantana. Descopera intreaga oferta de lapte de la Mega Image si alege produsele care ti se potrivesc.

Gulii la cuptor

Vrei sa pregatesti gulii la cuptor? Ti-am pregatit o reteta simpla si gustoasa. Pregateste aceste preparate din gulii si iti vei bucura simturile. Iata care sunt ingredientele necesare si pasii de urmat.

 

Ingrediente:

  • 1 kg de gulii fragede;
  • 300 g de carne tocata (amestec de vita si porc);
  • 1 ceapa uscata mare;
  • 40 g de unt;
  • 500 ml de lapte;
  • 40 g de faina;
  • 1 lingurita de bulion;
  • 30 g de pesmet;
  • 1 legatura de patrunjel;
  • Sare si piper, dupa gust;
  • Ulei de masline.

Pasi:

  1. Spala guliile apoi decojeste-le;
  2. Scoate miezul guliilor cu un cutit si o lingura sau cu un instrument special;
  3. Gulia ar trebui sa mai aiba un strat de 0,5-1 cm grosime;
  4. Colecteaza pulpa intr-un bol;
  5. Pune guliile intr-o oala cu apa sarata si lasa-le pe foc mediu 20 minute. Astfel, vei fi sigur ca sunt gatite;
  6. Scoate guliile cu o spumiera si lasa-le sa se scurga;
  7. Toaca bine ceapa, apoi pune-o la calit intr-o tigaie, pe foc mediu;
  8. Pune putina sare si lasa la foc mic 5-6 minute sau pana incepe sa se moaie;
  9. Separat, toaca pulpa scoasa din gulii;
  10. Adauga aceasta pulpa tocata peste ceapa;
  11. Lasa pe foc pana cand isi reduce volumul cu aproximativ 50%;
  12. Ia tigaia de pe foc si pune amestecul de ceapa si gulii intr-un bol, la racit;
  13. Dupa ce s-a racit adauga pesmetul, carnea, verdeata tocata, bulionul, putina sare si piper. Amesteca bine;
  14. Pregateste sosul bechamel din unt, faina si lapte;
  15. Pune laptele la fiert;
  16. Separat, pune intr-o cratita ulei de masline pana se incinge, apoi adauga untul;
  17. Dupa ce se topeste untul, adauga faina;
  18. Amesteca bine cu o lingura de lemn;
  19. Lasa pe foc pana cand faina s-a gatit - incepe sa miroasa a placinta;
  20. Umple guliile cu amestecul de carne de mai devreme. In fiecare gulie intra aproximativ 80 g de carne;
  21. Pune guliile in cratita si acopera-le cu sos bechamel;
  22. Pune capacul si da la cuptor aproximativ 30 de minute;
  23. Dupa 30 de minute ia capacul si mai lasa la foc 10 minute pentru a se rumeni usor;
  24. Scoate guliile de la cuptor, lasa-le sa se raceasca usor 10-15 minute;
  25. Se servesc calde, eventual presarate cu verdeata tocata. 

Mancare de gulii de post

Poti pregati inclusiv mancare de gulii de post. Pentru o reteta delicioasa si gustoasa ai nevoie doar de cateva ingrediente. Vezi mai jos care sunt ingredientele de care ai nevoie si pasii necesari pentru a pregati o mancare cu gulii, de post.

Ingrediente:

  • 1 kg de gulii fragede;
  • 3 cepe uscate medii;
  • 3 linguri de bulion;
  • 3 linguri de ulei de floarea-soarelui;
  • Un varf de zahar;
  • Marar si patrunjel tocat marunt;
  • Sare si piper.

Pasi:

  1. Spala bine guliile;
  2. Curata guliile si taie-le felii;
  3. Toaca ceapa marunt;
  4. Pune la prajit feliile de gulie si lasa-le 2-3 minute;
  5. In acelasi ulei, pune la calit ceapa;
  6. Dupa ce s-a calit, adauga bulionul, sare, piper, zahar si 400 ml de apa fierbinte;
  7. Lasa 10 minute;
  8. Adauga guliile si lasa pe foc pana se moaie;
  9. Inchide focul;
  10. Pune mancare in farfurii si serveste cu verdeata tocata marunt.

Cipsuri din frunze de gulie

Preparate din gulie, aceste cipsuri au o aroma deosebita si pot reprezenta o gustare rapida, fara aditivi. Iata care sunt ingredientele de care ai nevoie si pasii de urmat.

Ingrediente:

  • 300 g de frunze de gulie
  • Ulei de masline
  • Sare.

Pasi:

  1. Indeparteaza frunzele de pe tulpini;
  2. Marineaza frunzele cu ulei si sare;
  3. Asigura-te ca frunzele sunt acoperite cu o pelicula subtire de ulei;
  4. Pune hartie de copt in tava, apoi acoper-o cu frunze de gulie;
  5. Lasa spatiu intre frunze;
  6. Lasa la cuptor la foc mediu aproximativ 20 de minute;

Frunzele pot avea variatii de grosime, motiv pentru care este important sa verifici din cand in cand pentru a evita arderea lor. Acestea sunt gata cand capata o usoara nuanta maronie si o textura croca

Supa de gulie

Supa este una dintre cele mai simple retete gulii. Are un gust delicios, este satioasa si plina de substante nutritive. Iata care sunt ingredientele si pasii pentru a pregati aceasta mancare de gulii:

 

Ingrediente:

  • 500 g de gulii curatate de coaja si taiate in cuburi;
  • 2 linguri de ulei;
  • O ceapa medie tocata marunt;
  • 400 ml apa;
  • 250 ml lapte;
  • 1 frunza de dafin;
  • 50 g de pasta de orzo;
  • Sare si piper, dupa gust.

Pasi:

  1. Pune ceapa la calit in ulei, pe foc mediu;
  2. Adauga guliile;
  3. Lasa pe foc 2-3 minute, apoi adauga apa, laptele si frunza de dafin;
  4. Adu la fierbere;
  5. Redu focul la mic, acopera cu un capac si lasa pe foc pana cand guliile se moaie, aproximativ 25 de minute;
  6. Ia capacul si scoate frunza de dafin;
  7. Amesteca supa cu un blender;
  8. Pune sare si piper;
  9. Adauga pastele orzo si mai lasa pe foc 10 minute pana se moaie;
  10. Se serveste calda.

👉 Din supa de gulie nu pot lipsi pastele. Alege orzo, fidea, noodles sau alte tipuri de paste pentru a completa supa ta de gulie.

Tipuri de gulie

Exista peste 22 de sortimente de gulie. Acestea se impart in functie de marime, culoare, arome, forma etc. Iata care sunt cele mai comune tipuri de gulie.

Gulia rosie

Daca alegi sa gatesti cu gulie rosie, optezi pentru o aroma moderata si o culoare deosebita care nu este chiar rosie, ci rosie-violet. Bulbul are o parte usor aplatizata, iar miezul este carnos. Frunzele pot fi consumate in salate.

Gulia mov

Gulia mov are o forma rotunda cu o margine aplatizata. Mai putin uniforma decat alte varietati, daca folosesti gulie mov, poti gati tot felul de preparate delicioase de la tocane la gulii umplute. Are un gust usor suculent.

Gulia furajera

Gulia furajera este consumata pe scara larga de animale, mai ales de iepuri, capre si vaci. Cu toate acestea, chiar si acest tip de gulie este consumat de oameni. Are o culoare alb-crem. Fie ca alegi gulie furajera pentru animale sau pentru consumul personal, asigura-te ca este dintr-o sursa sigura.

Proprietatile guliei

Gulia este o leguma sanatoasa. Reprezinta o sursa bogata de vitamina C, o singura cana de gulie oferind 140% din necesarul zilnic de acid ascorbic. Daca ne referim la caloriile guliei, avem doar 25 de calorii la 100 g. Mai jos sunt cateva dintre proprietatile guliei:

  • Guliile sunt bogate in antioxidanti - guliile contin cantitati importante de carotenoizi, o forma de antioxidanti. Inclusiv vitamina C continuta are rol antioxidant;
  • Guliile sustin sanatatea oaselor si a dintilor prin calciul continut;
  • Guliile reprezinta o sursa de potasiu - acest nutrient este implicat in mai multe procese ale organismului de la digestie la buna functionare a muschilor si a organelor;
  • Guliile contin complexul de vitamine B, in proportii mai mari B6 si B9 - aceste vitamine sunt implicate in metabolism, circulatie si productia de energie in organism.

Beneficiilke guliei o fac ideala daca esti vegetarian sau urmezi o dieta pentru a pierde in greutate. Poate fi consumata ca atare sau in diverse combinatii cu alte legume, cu nuci, seminte etc.

Gulia in sarcina

Gulia in sarcina este benefica mai ales prin vitaminele, mineralele si fibrele continute. Cum gulia contine si acid folic, poate sustine sanatatea gravidei. In plus, ofera satietate si are un indice glicemic redus. Totusi, excesul poate pune probleme, deci, este indicat sa consumi gulie cu moderatie in graviditate si alaptare.

Despre gulie

Gulia este numita uneori nap german, nap suedez (in functie de sortiment) sau caralaba, numele popular in diferite zone din Romania. Este o leguma anuala din familia verzei, a conopidei, verzei de Bruxelles si kale. Poate fi mancata cruda sau gatita. Desi face parte din familia Brassica, gulia este diferita de nap.

Are o tulpina cu forma de bulb si un gust dulceag si delicat, intre ridiche, varza si castana, cand este cruda. Atunci cand este pregatita termic, gustul aduce mai mult cu napul.

Istorie

Gulia este consumata inca din Antichitate. Se crede ca a aparut in Orientul Mijlociu. Romanii o numeau „varza de Pompei”. A fost cultivata pe teritoriul european inca din secolul al VIII-lea.

Prima mentiune istorica apare in scrierile botanistului Mattioli, in 1554, care scria la acea vreme ca „a sosit tarziu in Italia”. Pana la finalul secolului al XVI-lea gulia s-a raspandit si in Austria, Germania, Anglia sau Spania si alte parti din zona mediteraneana.

Cum le alegi

Pentru a te bucura de preparate delicioase, alege gulii proaspete si fragede, cu un diametru de 5-7 cm. Guliile mai mari sunt fibroase. Daca alegi gulii mai mici, de 2-3 cm diametru, pot fi gatite intregi, inclusiv coaja.

Bulbul ar trebui sa fie ferm si fara fisuri. In cazul in care alegi gulii cu frunze, acestea trebuie sa fie de un verde profund, ferme si cu aspect proaspat. Evita frunzele trecute sau care au varfurile galbene.

Asadar, gulia este o leguma sanatoasa si versatila. Foloseste-o in supe, mancaruri de post, tocane sau chiar cipsuri pentru un plus de savoare si nutrienti.

Sursa foto: Shutterstock