InspiratieIdei pentru tineCatina cu miere, o combinatie cu beneficii surprinzatoare pentru sanatate. Cum o prepari si cum o consumi
Inspiratie

Catina cu miere, o combinatie cu beneficii surprinzatoare pentru sanatate. Cum o prepari si cum o consumi

Catina este o planta cu beneficii surprinzatoare pentru sanatate, motiv pentru care este folosita de secole de popoarele asiatice in medicina traditionala. Catina are un continut ridicat de vitamine, iar in combinatie cu mierea vei obtine un preparat natural care iti va oferi o doza bogata in substante nutritive benefice pentru organism.
Afla cum poti prepara amestecul de catina cu miere, cum il poti consuma, dar si care sunt toate beneficiile pe care ti le ofera catina.
  • Ce este catina si ce contine - origine si valori nutritionale
  • Cum prepari catina cu miere - retete, depozitare si consum
  • Care sunt beneficiile catinei pentru sanatatea organismului
  • Care sunt contraindicatiile consumului de catina

Ce este catina si ce contine - origine si valori nutritionale

Catina face parte din familia Elaeganaceae. Aceasta creste sub forma unui arbust care poate ajunge pana la o inaltime cuprinsa intre 2 si 4 metri, are ramuri cu spini mici si frunze inguste pe care cresc fructele de catina.
 
Fructele de catina au forma unor boabe mici si moi, de culoare portocaliu inchis, iar gustul este acrisor si putin amarui. Fructele se culeg de obicei in luna august si pana la sfarsitul lunii octombrie, insa perioada potrivita este toamna tarziu, cand fructele sunt bine coapte.
Catina este originara din Asia si era folosita cu precadere de catre tibetani si chinezi, datorita numeroaselor sale proprietati terapeutice. In medicina traditionala chineza, catina era utilizata pentru a imbunatati functiile aparatului digestiv si pentru a intari sistemul imunitar, dar si pentru tratarea racelii si a gripei.
 
Aceasta planta era apreciata si de grecii antici, datorita proprietatilor sale antiimbatranire, fiind folosita si ca produs de infrumusetare pentru caii de curse, carora se credea ca le ofera luciu parului. Din acest motiv, denumirea in latina a catinei, Hippophae, vine de la cuvintele Hipp (cal) si faes (stralucitor, luminos), care poate fi tradus „cal stralucitor”. Mai mult decat atat, o legenda spune ca aceste fructe erau folosite ca hrana pentru calul inaripat Pegasus, deoarece il ajutau sa zboare.

Valorile nutritionale ale catinei

Catina are un continut bogat de antioxidanti si vitamine, in special vitamina C. Mai exact, in 100 de grame de fructe de catina se regasesc intre 400 si 600 mg de vitamina C, aproximativ de 10 ori mai mult decat in portocale.
 
Potrivit celor de la Food and Nutrition Journal, catina mai contine si vitamina A, Omega-6 si Omega-7, alfa-tocoferol, cantitati ridicate de vitamina E si carotenoide, minerale (potasiu, fier, calciu, sodiu, magneziu, zinc, seleniu), aminoacizi, flavonoizi, monozaharide, glicerofosfolipide, fitosteroli si compusi polifenolici.

Cum prepari catina cu miere - retete, depozitare si consum

Catina si mierea merg foarte bine impreuna, acest mix fiind un preparat natural cu un continut ridicat de substante nutritive. Bineinteles, poti consuma catina si separat, insa, in combinatie cu mierea, gustul devine mai bogat si mai dulce. 

Iata cum poti sa prepari catina cu miere:

1. Reteta de boabe de catina cu miere la borcan

Spala boabele de catina si adauga-le intr-un borcan, apoi toarna miere pana cand borcanul este plin. Proportia corecta este: doua parti boabe de catina la o parte de miere. Eventual, poti sa zdrobesti cu furculita boabele de catina inainte si sa le amesteci cu miere intr-un borcan.
 
Inainte de consum, amestecul trebuie lasat la macerat timp de cel mult 3 saptamani.
 

2. Reteta de catina cu miere si aloe vera

O alta reteta pe care poti sa o incerci este cea cu aloe vera. Umple jumatate de borcan cu boabe de catina cu miere, adauga 100 ml gel de aloe vera, 5-6 linguri cu polen si 50 ml pasta de usturoi si amesteca bine.

Cum depozitezi catina cu miere

Tine cont ca borcanul trebuie sa fie inchis ermetic inainte sa il depozitezi la rece, in frigider sau camara, iar temperatura trebuie sa ramana constanta. Daca borcanul cu miere si catina nu este depozitat la rece, amestecul va fermenta si nu mai poate sa fie consumat.

Cum poti consuma catina cu miere

Amestecul de catina cu miere poate fi consumat dimineata, pe stomacul gol, cate una sau doua lingurite, timp de o luna. La anumite intervale de timp poti relua cura de catina cu miere.
 
Bineinteles, poti opta si pentru un sirop de catina si propolis sau suc ecologic de catina, care au aceleasi beneficii pentru sanatate si le poti consuma dimineata, pe stomacul gol. Aceasta cura este recomandata in special in sezonul rece, pentru intarirea sistemului imunitar si prevenirea racelilor.

Care sunt beneficiile catinei pentru sanatatea organismului

Datorita continutului bogat in vitamine si alte substante nutritive, catina este recunoscuta pentru numeroasele sale beneficii pentru sanatate:
 
  • Imbunatateste functionarea sistemului digestiv - acizii Omega-7 din catina ajuta la hidratarea mucoasei din tractul digestiv si pot preveni aparitia ulcerului gastric; in acelasi timp, amelioreaza durerile si grabesc procesul de vindecare in cazul problemelor digestive.
  • Amelioreaza problemele pielii - uleiul de catina este bogat in acizi grasi si poate proteja pielea impotriva razelor UV si arsurilor solare, avand si un puternic efect antiinflamator. Totodata, poate preveni aparitia altor probleme dermatologice, precum acnee, dermatita, eczeme, vergeturi sau uscarea pielii.
  • Intareste sistemul imunitar - catina este bogata in antioxidanti benefici pentru sanatatea organismului. Acestia protejeaza organismul impotriva radicalilor liberi si intaresc sistemul imunitar.
  • Protejeaza sanatatea inimii - un studiu publicat de American Journal of Clinical Nutrition a demonstrat ca un consum regulat de catina este benefic pentru sanatatea inimii si poate reduce riscul de aparitie a bolilor cardiovasculare.
  • Amelioreaza simptomele racelii - datorita aportului ridicat de vitamina C, catina este de mare ajutor in intarirea sistemului imunitar, prevenind si ameliorand astfel simptomele racelii.
     
Citeste si Totul despre miere. Tipuri, beneficii si diferente dintre mierea naturala si cea sintetica.

Care sunt contraindicatiile consumului de catina

Catina, fie ca este consumata ca atare sau in amestec cu miere, are numeroase beneficii pentru sanatatea organismului. Cu toate acestea, exista cateva limitari in ceea ce priveste consumul de catina.
 
Pana in prezent nu exista suficiente informatii legate de consumul de catina de catre femeile insarcinate sau care alapteaza. Prin urmare, se recomanda prudenta si consultarea medicului. 
 
Medicamentele si suplimentele alimentare care contin extract de catina sunt contraindicate persoanelor care au tensiune arteriala scazuta, dar si inainte sau dupa o interventie chirurgicala, deoarece pot incetini procesul de coagulare a sangelui. 

Bibliografie
 
  1. Hippophae rhamnoides: safety and nutrition -http://www.foodandnutritionjournal.org/volume3number2/hippophae-rhamnoides-safety-and-nutrition/
  2. Abundance of active ingredients in sea-buckthorn oil - https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5438513/
  3. Effect of Seabuckthorn (Hippophae rhamnoides) flavone on immune system - https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18570236
  4. Potential cardiovascular implications of Sea Buckthorn berry consumption in humans - https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/24490987
  5. Medicinal and therapeutic potential of Sea buckthorn -   https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0378874111006945?via%3Dihub