Amaraciun | Digestiv Ierbar 0.7L
Digestiv de ierburi. Este un digestiv care contine un decoct din mai multe plante, in proportii diferite si cu metode diferite de extractie. Unele arome sunt extrase ca in cazul unor ceaiuri, altele sunt infuzate in alcool la diferite grade pentru a extrage un anumit gust din fiecare. Aromele sunt ametitoare. Predomina nota de amar de la pelin, iar oregano, menta si ghimbirul te invartesc ca matusile in hora miresei. In gura se desface exploziv. Postgustul e lung si structurat, adica simti mai multe arome in acelasi timp. Predomina nota de amar-piperat, insa nu poti spune cu exactitate unde se termina scortisoara si unde simti anasonul. E o incantare care se termina lung cu note de miere si propolis, acel vino-ncoace care mai cere inca un pahar.