Sari peste
Mega image logo

Buna,

Contul meu
0

Comanda acum si ai LIVRARE GRATUITA, la achizitii peste 50 lei cu livrare in 2 ore si peste 250 lei cu livrare a doua zi!

InspiratieDestinatii culinareDestinatie culinara: Riviera franceza
Inspiratie

Destinatie culinara: Riviera franceza

Destinatie culinara: Riviera franceza

Cannes, Nisa, Menton, Saint-Tropez, Monte Carlo sunt doar cateva dintre orasele emblematice ale Coastei de Azur, cum mai este numita Riviera franceza. Simbol al distinctiei si elegantei de pe batranul continent, Riviera este locul de intalnire al celebritatilor din toata lumea. La Cannes se desfasoara celebrul festival de film, Monte Carlo gazduieste competitii de Formula 1, la Nisa se afla celebrul hotel Negresco, Juan-les-Pins cuprinde patru porturi pentru ambarcatiuni private, iar peste tot sunt cazinouri, cluburi si restaurante de top.
 
DESTINATIA DE VACANTA A CELEBRITATILOR
 
Acum doua sute de ani, actuala Riviera era o insiruire de satucuri pescaresti, plantatii de maslini si campuri cultivate cu flori folosite in industria parfumurilor. Zona a devenit o atractie balneoclimaterica pentru elita britanica. Numele regiunii a fost dat in 1887 de scriitorul Stéphen Liégeard, odata cu cartea „La Côte d’Azur”, inspirat de Culoarea albastra a marii. In secolul XX, Riviera franceza a devenit o atractie pentru lumea buna a Europei si Statelor Unite, pentru artisti precum Picasso, oameni de afaceri sau aventurieri. Dupa 1956, an in care actrita Grace Kelly s-a casatorit cu Printul de Monaco, o multime de vedete au inceput sa-si petreaca vacantele pe Riviera franceza. Tot in 1956, regizorul Roger Vadim a filmat la St. Tropez celebrul „Si Dumnezeu… a creat femeia”, cu Brigitte Bardot. Echipa de filmare si-a stabilit cartierul general la cafeneaua Sénéquier, loc preferat si astazi de vedete ale muzicii, modei si filmului.
 
FARMEC FRANTUZESC
 
Cel mai mare oras de pe coasta este Nisa, situat chiar in mijlocul acestei regiuni. Aici poti vizita Orasul Vechi, fortul Mont Alban, Cazinoul, portul sau piata Massena. Simbolul orasului este Hotelul Negresco, construit in 1912 de un roman, Henri Negresco, pe Promenada Englezilor din Golful Ingerilor. Negresco s-a nascut la Bucuresti, a fost director al cazinoului din Nisa si, ca proprietar al hotelului care-i poarta numele, si-a atras ca oaspeti celebri, de la familiile Vanderbilt si Rockefeller la capete incoronate. Cannes este o statiune de lux, unde poti vizita Palatul Festivalurilor si al Congreselor, precum si celebra alee a celebritatilor, pe care se gasesc incastrate urmele mainilor si semnaturile unor vedete ale cinematografiei mondiale.
 
Saint-Tropez a devenit cunoscut mai ales datorita actritei Brigitte Bardot, care s-a si stabilit aici. Este un loc boem, in care arta, traditiile si cultura se imbina armonios. Poti vizita citadela, piete de fructe, legume si flori sau targuri ale anticarilor. Trecerea din Riviera franceza spre cea italiana se face prin Monte Carlo, capitala statului Monaco. Palatul familiei Grimaldi domina orasul (familia domnitoare locuieste de peste 700 de ani in acelasi palat, o fosta fortareata impunatoare). Orasul modern, cu cladirile sale inalte si stradutele intortocheate, se deschide spre un golf in care sunt ancorate sute de ambarcatiuni de lux.
 
PLACEREA DE A MANCA, BUCURIA DE A TRAI
 
Gastronomia Coastei de Azur este tipic mediteraneana – are un caracter puternic provensal, dar si elemente imprumutate de la vecinii italieni. Cum regiunea este principalul furnizor de ulei de masline din Franta, acesta se foloseste intr-o multime de preparate si salate. Calitatea si prospetimea ingredientelor este esentiala, aproape totul cumparandu-se din piete, de la legume si zarzavaturi, peste si fructe de mare la cereale, branzeturi sau ierburi aromatice (dafin, busuioc, cimbru, oregano, maghiran, rozmarin). Bogatiile pamantului si ale marii se regasesc, impreuna, in retetele specifice acestei zone. De-a lungul intregii Riviere poti servi peste, fructe de mare, scoici crude, fois gras, clatite de socca, pizza cu ceapa, hamsii si masline negre, paste si tot felul de salate. Salata Nicoise este ambasadorul gastronomic al orasului Nisa, alaturi de ratatouille. Salata e un amestec de rosii, felii de oua fierte tare, masline, mazare, salata verde, ton si ansoa, cu diferite variatiuni. Ratatouille este un fel de tocana de legume (vinete, zucchini, rosii, morcov, ceapa) si ierburi aromatice. „Soupe au pistou” e o supa de fasole cu un sos pe baza de usturoi cu busuioc si ulei de masline. St. Tropez este cunoscut pentru cateva preparate specifice, precum anghinarea cu vinegreta, „petit fritture” (pesti foarte mici, prajiti, cu maioneza), „anchoiade” (pasta de ansoa tartinabila), „salade Pamplone” (rosii, branza de capra, vinegrette, menta), „gateaux de chèvre” (branza de capra in dovlecei). Nu se poate sa treci prin St. Tropez fara sa incerci celebra tarta tropeziana cu zmeura sau alte fructe ori „gateaux au chocolat”, o prajitura cu gust intens de ciocolata. Si poti incheia fiecare zi pe Riviera cu un „vin de pays” sau un pahar de Cotes de Rousillon.