București, 27 ianuarie 2020 – Mega Image continuă să se implice în viața comunităților din care face parte prin educația în rândul generațiilor tinere printr-o nouă provocare pentru elevii de liceu și de gimnaziu, MegaDezbatere – concursul de dezbateri educaționale desfășurat la nivel național.
Ajuns deja la cea de-a treia ediție, concursul s-a desfășurat între 26 octombrie 2019 și 25 ianuarie 2020, în licee și școli gimnaziale din șapte orașe – Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Ploiești, Timișoara
“Credem că e important să ne implicăm în educația tinerilor prin facilitarea accesului la noi tehnici de formare. Prin Mega Dezbatere, am ales să investim în modul în care își exprimă părerile, ideile, prin gândirea independentă și abilitatea de a gândi orientat spre rezolvarea de probleme. Temele de discuție cu care i-am provocat pe participanții la dezbateri au fost de interes, aflate deja și pe agenda publică – de la alimentație sănătoasă, la consumul de plastic și protecția mediului – și le-au scos în evidență capacitatea de a argumenta într-un mod structurat, logic, dar și spiritul de echipă. Este un exercițiu educațional care îi pregătește pentru a deveni adulți cu gândire logică”, afirmă Adrian Nicolaescu, Vicepreședinte marketing, comunicare și sustenabilitate Mega Image.
Programul este derulat în parteneriat cu Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR) și Asociația Omnia Help.
„Cu fiecare ediție, ne bucurăm să vedem elevi de liceu și de gimnaziu care învață mai multe despre o alimentație sănătoasă, un stil de viață sănătos și, de ce nu, despre cum pot ajuta ei planeta. Dezbaterea este un instrument educațional important, care și-a dovedit eficiența în modelarea unei gândiri logice. De asemenea, cei care dezbat capătă abilități esențiale pentru traseul lor educațional și pe piața muncii, au rezultate școlare semnificativ mai bune decât colegii lor și au mai multă încredere în ei și în capacitățile lor”, spune Emanuel Beteringhe, Președinte ARDOR.